Californizarea Romaniei sau cum să mergi cu turma

13.02.2010 23:07

Dinoland.ro - Jucarii pentru copii

 

Acum mulți ani, când mii de oameni au murit pentru ideea de libertate, desigur au murit și pentru dreptul urmașilor de a fi imbecili, anoști, californizati, precum zicea Octavian Paler.

Este dreptul lor, așa cum este și dreptul meu să le spun că greșesc profund, că nu ziua Sf. Valentin caracterizează românii în privința iubirii, că noi suntem singurii de pe planeta asta care deținem martișorul  și sărbătorim Dragobetele de acum 2.000 de ani. De ce să ne agitam în privința a ceea ce nu este al nostru când avem atâtea tradiții minunate?

Dragi tineri californizați, îndobitociți de americanisme și de “Unchiul SAM”, treziți-vă că nu-i prea târziu. Spiritul globalist de turmă pe care mai unii încearcă sa-l impuna ca și mod de viață, nu-i altceva decât, foarte probabil, o altă formă de comunism dus la apogeu.

Asta, dacă stăm și judecăm. Dacă nu... ce folos că avem o istorie, ce folos că avem niște înaintași... tot niste cretinoizi buni de nimic ne numim.

Treziti-vă, judecați, înțelegeți și mai ales nu căutați departe ce aveți sub nasul vostru. E păcat de voi, e păcat de speranțele puse în voi... Noi am avut o șansă, am irosit-o și aici mă refer la generația care la... revoluție, revolta, lovitura de stat, indiferent ce-a fost, aveam 14-17 ani.

Măcar voi să vă înțelegeți tradițiile, măcar voi să scăpați de neghina a ceea ce nu este bun în Vest și noi am îmbrățișat cu atâta ardoare. Măcar voi...

Așa că... ieșiți din turmă, luptați-vă pentru coloana voastră verticală de ROMĂNI și nu uitați că... NIMIC NU E MAI FRUMOS DECĂT CE ESTE AL TAU!

Cristi Isop

 

Back
Electronice, Electrocasnice

Topic: Californizarea Romaniei sau cum să mergi cu turma

No comments found.

STARSlist Page Rank TOP-RO - Top siteuri din Romania