Licoarea vieţii

29.11.2009 15:29

Umblând ieri pe internet am găsit o poveste care mi-a plăcut în mod deosebit. După cadoul “înghiţit” zilele trecute cu ocazia zilei de naştere a lui Cristi aştept un cadou mult mai “frumos” de ziua mea, motiv pentru care îmi încarc bateriile cu “energie pozitivă” de pe net.

Iată povestea:

O femeie avea doi copii. Crescând ei mari, unul si-a deschis un magazin pentru sandale iar altul pentru umbrele. Cu toate că femeia nu ducea lipsă de nimic, era mereu tristă.

Un om o întâlneşte şi văzând-o aşa tristă i se facu milă de ea şi o întrebă care îi e oful. Ea îi răspunse că afară e timp urât şi că ea are un băiat care vinde sandale iar pe un timp ca ăsta nu poate să prospere.

Mai trecură câteva zile. Vremea era frumoasă, păsările ciripeau şi afară era o atmosferă de sărbătoare. Mergând prin piaţă omul se întâlni din nou cu femeia şi o văzu tot tristă. O întrebă ce i s-a întâmplat iar femeia i-a răspuns că are un băiat care trăieşte din vânzarea umbrelelor şi pe vreme frumoasă nimeni nu cumpără umbrele.

Căutaţi să găsiţi fericirea şi să trăiţi fiecare moment al vieţii ca şi cum ar fi ultimul. Vedeţi partea plină a paharului şi nu partea goală. Dacă în pahar există o singură picătură de apă atunci aveţi posibilitatea să vă revigoraţi. Şi nu uitaţi: nu sunteţi singuri. În lume există multe suflete bune şi mulţi oameni care mai cred că există binele. Luaţi ce e bun de la viaţă şi nu uitaţi că un bine făcut se întoarce de 10 ori mai puternic. Nu uitaţi să zâmbiţi şi atunci când e negură şi atunci când e lumină. Binele poate fi doctorie pentru suflet pe cand raul cu siguranţă e otravă.

Viaţa înseamnă a transforma constant în lumină şi în flacără tot ceea ce suntem şi tot ce întalnim. (Friedrich Nietzsche)

Viaţa este o tragedie atunci când e privită în prim-plan şi o comedie când o priveşti în plan larg. (Charlie Chaplin)

hemmiha

 

 

 

 

Back

Topic: Licoarea vieţii

No comments found.

STARSlist Page Rank TOP-RO - Top siteuri din Romania