Jocurile vietii noastre

Cei ce am prins “alte vremuri” cum ne place să numim vremea copilariei sau tinereţii noastre, ne uităm cu nostalgie în urmă şi ne aducem aminte de baba-oarba, şotron, flori-fete-filme sau băieţi, ţările, raţele şi vânătorul, omul negru şi încă multe alte jocuri la care s-au adăugat şah, baschet, tenis de masa, fotbal, handbal, scrabble, cărţi… Putem spune că am avut o copilarie frumoasă, o copilărie pe care am putut să ne-o petrecem fără prea multe griji chiar dacă nu găseam prea des ciocolată la alimentară, fructe la aprozar sau jucării în magazine. Am ştiut să ne trăim copilăria sau părinţii noştrii au avut grijă să ne ofere acest dar. Chiar şi cei care au avut o copilărie mai grea tot îşi aduc aminte de un joc al copilăriei fie el jucat doar în şcoală.

Atunci nu era o ruşine să joci un joc care îţi punea capul la contribuţie, era o mândrie să câştigi. Te ambiţionai chiar dacă singurul tău premiu era orgoliul personal. Luptai încontinuu pentru a fi mai bun.

Nu-mi aduc aminte să-mi fi fost ruşine că practic un joc care azi este catalogat un joc pentru tocilari. Şi nu pot să nu remarc că şi aceste jocuri au avut rolul lor în viaţă mea şi în primul rând în dezvoltarea mea profesională. Mi-am creat strategii, am luptat să fiu prima, am căutat zile întregi soluţii la o problemă. Nu am căutat pe internet un referat ci am muncit la el. Nu am căutat pe Messenger prieteni ci am avut prieteni lângă mine gata oricând să-mi întindă o mână de ajutor. Nu am căutat să-mi etalez vocabularul în anumite locuri publice sau pe internet ci am căutat să nu-mi fie ruşine şi să nu mă arate nimeni cu degetul pentru ceea ce am scos din gură. Nu am căutat să devin matură dintr-o dată ci am căutat să-mi lungesc anii copilăriei cu riscul de a mi se spune că am rămas tot copil (apropo, acest lucru cred că e de bine nu de rău!)

Iar dacă acum joc scrabble (mai des), remi, tenis de masa, cărţi şi alte jocuri sau sporturi din când în când, o fac pentru că simt nevoia de a fie eu însumi, o luptătoare, un om căruia îi place să-şi folosească mintea şi să nu uite că jocurile au fost piatra de temelie a vieţii ei şi tot jocurile sunt cele ce-i aduc o mângâiere, o alintare, o evadare pentru o clipă din lumea reală. Aş putea spune că jocul reprezintă pentru mine licoarea miraculoasă care-mi dă puterea de a merge mai departe. Să nu uităm că până şi viaţa noastă este un joc. Depinde în mare parte de noi dacă vom deveni învinşi sau învingători. Iar dacă unii tineri cred că a juca un joc al minţii sau un joc de strategie este o dovadă a faptului că eşti tocilar este pentru faptul că ei nu pot să înţeleagă că trebuie să fi şi deştept şi şmecher pentru a invinge în viaţă iar mintea trebuie antrenată pentru a gândi ceva mai repede decât a celorlalţi.