Vine Crăciunul!

21.12.2009 21:03

Vine Craciunul! Ar trebui să avem cu toţii zâmbetul pe buze, copiii să-şi aştepte cadourile, să ne împodobim bradul şi să îmbrăcăm casa în strai de sărbătoare.

Vine Crăciunul! Ar trebui să purtăm cu toţii haine noi (şi de Crăciun şi de Anul Nou).

Vine Crăciunul! Ar trebui să vină şi moşul încărcat cu cadouri pentru toţi copiii cuminţi şi pentru toţi adulţii cu capul pe umeri. Asta dacă ştie să folosească GPS-ul.

Vine Crăciunul! Peste tot se aud colinde. Ştefan Hruşcă vine în România, maneliştii se gândesc să treacă pentru câteva zile la alte tipuri de muzică (colinde) şi nu numai ei, apărând astfel o grămadă de noi albume cu muzică tradiţională pentru sărbătorile de iarnă. Cel puţin, apare ceva nou pe piaţa românească!

Vine Crăciunul! Masa trebuie încărcată de bunătăţi, de mâncare tradiţională iar în jurul mesei să se strângă familia.

Vine Crăciunul! Se votează guvernul. Apar surprizele. Lumea se încruntă iar roata timpului se învârteşte, se apropie noul an în care sperăm că vom fi mai bine.

Vine Crăciunul! Să învăţăm cu toţii să fim mai buni, să nu mai urâm, să nu ne mai punem ambiţia la încercare, să lăsăm egoismul deoparte, să ne gândim la persoanele din jurul nostru, la animalele din jurul nostru şi dacă putem, să dăm o mână de ajutor celor ce ne-o cer.

Spiritul Crăciunului dăinueşte atâta timp cât continuăm să credem că Moş Crăciun.

Şi nu uitaţi că Iisus Hristos s-a născut în această zi  tocmai pentru a arăta lumii căt de mult iubeşte Dumnezeu omul.

hemmiha

 

 

Back

Topic: Vine Crăciunul!

No comments found.

STARSlist Page Rank TOP-RO - Top siteuri din Romania