Nimic nou...

    Cu viteza unui dop de şampanie: aşa a trecut anul 2010, din care încă mai sunt vreo patru zile.

    Am realizat că nu trebuie să fii neapărat un savant la NASA ca s-o poţi lua un pic înaintea timpului care acuşi-acuşi se va buluci pe capul nostru cu febra sărbătorilor pentru care deja ne pregătim. Auzim zilnic atâtea bla-bla-bla-uri încât am putea să ne deschidem o firmă şi să vindem din acestea.     Oricum, într-un astfel de business nu m-aş implica pentru că atunci nu aş fi cu nimic deosebită faţă de ceilalţi care vând de ani buni bla-bla-bla-uri.
Nu ştiu câţi vom simţi lipsa anului 2010, însă dacă stăm să ne gândim mai bine, dacă ne-am baza tot timpul pe principiul care spune că numai de anii buni trebuie să ne aducem aminte, atunci înseamnă că nu ar trebui să ne amintim de nici un an care a trecut pentru că nici unul nu a fost bun de la cap la coadă.  Poate unii chiar nu au fost buni deloc, dar ne place nouă să credem că au fost aşa ca să nu ne amărâm şi mai tare. La urma urmei asta e viaţa: “cele rele să se spele, cele bune să se adune”. Nu ni se promite că nu vom avea parte de lucruri rele, dar în schimb ni se spune ce trebuie să facem cu aceste experienţe neplăcute: să le uităm.
    Pentru mine anul 2010, ca de altfel toţi anii pe care i-am trăit până acum, a însemnat o parte din viaţa mea, prelungirea vieţii mele de până acum. Nu a fost un an de nota 10 cum nici 2009 nu a fost un an de nota 9, însă am învăţat multe, am dobândit experienţă de viaţă, am râs, am plâns, am fost nemulţumită, am fost recunoscătoare, am iubit, am detestat, am trăit cam toate sentimentele pe care le poate trăi un om normal.
Nu-mi place să cred în diviziunile timpului. Ele au fost create de oameni pentru a simplifica o noţiune abstractă precum timpul şi pentru a o aduce în sferele de înţelegere umană, ca aceştia să-şi poată concepe un calendar care să-i ajute să îşi dea seama cam cât de repede le trece viaţa şi cât de relativă este aceasta. Pentru mine “anul” nu există decât pentru orientare temporală şi nicidecum că să-mi împart viaţa în mai multe capitole încheiate cu trecerea fiecărui an. Eu intenţionez să continui şi în 2011 ce am început în 2010.
    Viaţa mea va fi una continuă de la început până la sfârşit, un timp care mi-a fost dat ca să aleg binele şi nu raul, să mă maturizez, să mă bucur, să trăiesc. Dacă tu crezi că ai 18, 20, 39, 40 de ani, înseamnă că ţi-a fost inoculată ideea că îmbătrâneşti atunci când mai adaugi o cifră la numarul anilor tăi, însă dacă nu gândeşti astfel înseamnă că toată viaţa ta vei fi liber să fi copil, tânăr, matur, cum vrei tu.
Ziua de naştere nu este făcută ca să te gândeşti la bătrâneţe, ci ca să te bucuri că trăieşti. Tot aşa şi Revelionul nu este făcut ca să sărbătoreşti trecerea unui an (concepţie populară care mi se pare puerila), ci ca să te bucuri că eşti printre cei care au reuşit să facă faţă tuturor obstacolelor pe care anul care a trecut le-a pus în cale.
    Ţineţi minte jaloanele de la poligonul auto? Sunt exact acelaşi lucru cu obstacolele care credem că ne îngreunează viaţa. Pe moment avem această impresie şi trecem prin nenumărate emoţii, însă ele sunt puse acolo doar ca să facem din când în când un “drive test”, să observăm ce abilităţi avem ca să le depăşim, şi unde trebuie să ne  perfecţionăm. Practica nu ne omoară. Viaţa înseamnă practică şi nu teorie.
    Aşa, şi aş dori să mai adaug un lucru după care voi încheia: anul nu trece când omul spune 3,2,1,0. Anul înseamnă o limta imaginară de început şi una de sfârşit care cuprinde o perioadă de timp. Doar timpul din an poate trece: mai repede sau mai încet.
    PS: Acesta nu este un post de Revelion, ci este un post pentru om, despre om şi despre viaţa acestuia.
Viaţa e un bumerang: what goes around, comes around. Ce s-a mai întâmplat se va mai întâmpla!
UN AN NOU, MULT MAI BUN, CU MULT MAI MULTA LINISTE! LA MULTI ANI!

Cristina Florea (Ursuza)